Gheorghe (George) Racoveanu s’a născut la 10 Februarie 1900 în Crăgueşti (comuna Şişeşti), judeţul Mehedinţi. Părinţii săi, Ana şi Constantin (învăţătorul satului), erau originari din satul Racova (comuna Ilovăţ) şi au avut 9 copii. Gheorghe urmează Facultatea de Teologie Ortodoxă la Universitatea Bucureşti şi se specializează în teologia Bisericii Ortodoxe.

1927 este anul în care lui Racoveanu îi apare primul articol la „Cuvântul.” Redactor de prima pagină, din 1930 preia şi rubrica săptămânală „Dumineca,” ţinută anterior de Nichifor Crainic şi Nae Ionescu. Din acest an, numele său se regăseşte cu regularitate în toate etapele de existenţă ale „Cuvântului” (1930-1934, 1938, 1940-1941), întrucît Profesorului [Nae Ionescu], ,,din grupul celor tineri cel mai credincios ucenic i-a fost desigur Ghiţă Racoveanu.” /Mircea Vulcănescu/

În 1937, Racoveanu editează Revista de critică teologică „Predania,” la care colaborează, alături de grupul redacţional, şi Nae Ionescu. În 1941 Gh. Racoveanu se refugiază în Germania, acceptând exilul de la Fichtenhain (lagărul Buchenwald), unde se distinge ca lider de opinie şi ,,om de înaltă spiritualitate.”/Sebastian Mocanu/ Ulterior se stabileşte la Freising, un orăşel de lângă München, pune bazele unei edituri, şi continuă peste vreme „Cuvântul.” Astfel în 1961 apare „Cuvântulînexil,” un for cultural generos al exilului românesc, revista fiind editată până în 1967, anul morţii sale. Racoveanu este de asemeni colaborator la revista „Legea” şi redactor la revista „Îndreptar,” unde publică articole închinate spiritualităţii ortodoxe. La ultimul număr al acesteia (Oct. 1953), M. Eliade scria: ,,unde vom mai întâlni o revistă creştină în care să se dezbată cu curaj şi cu pricepere problemele credinţei noastre, fără inhibiţii confesionale şi nestânjeniţi de fantomele trecutului.”/Mircea Eliade/

Racoveanu a fost membru al Societăţii Academice Române cu sediul la Roma, şi a făcut parte din Comitetul de conducere al Institutului Român de Cercetări – Biblioteca Română din Freiburg. În perioada exilului său din Germania a pictat şi icoane, asigurându-şi astfel o mică parte din venitul atât de necesar editurii. Deşi trăia modest, dedicat total lucrării sale, din documente pesonalitatea lui se detaşează astăzi ca o forţă de coagulare a exilului românesc. Şi nu întâmplător, uneori este supranumit «bătrânul». S’a stins din viaţă la 1 Mai 1967, în timp ce pregătea pentru tipar numărul pe Aprilie – Mai al revistei „Cuvântulîn exil.”