Scrise în limba siriacă, spre sfârşitul veacului al şaptelea, Cuvintele pentru nevoinţă ale Sfântului Isaac s-au alăturat învăţăturii Bisericii, socotindu-se unele de temelie, alături de celelalte lucrări ale Sfinţilor Părinţi. Ele l-au făcut pe unul dintre marii duhovnici ai zilelor noastre, părintele Paisie Aghioritul, să exclame: „Scrierile Avvei Isaac Sirul valorează cât toată patristica!".
Traducerea românească de faţă, tipărită în 1819 la Mănăstirea Neamţ, se bazează îndeosebi pe versiunea grecească a cuvintelor (apărută în 1770 la Leipzig), dar foloseşte şi o sumă de izvoare alternative (manuscrise athonite Ellineşti şi probabil Slavone), încercând, astfel, să lămurească dificultăţile textului tipărit. Textul grecesc este tradus literal, cu riscul inerent al unor obscurităţi în plus, dar cu aceeaşi bogăţie a nuanţărilor şi frumuseţe a graiului ce sânt marca traducerilor nemţene.
Despre viaţa Sfântului Isaac se ştiu încă foarte puţine lucruri. Din cercetări recente, aflăm că a dobândit de timpuriu o foarte bună cunoaştere a Scripturilor şi scrierilor patristice. Intră în monahism şi devine dascăl şi învăţător bisericesc. După ce este hirotonit episcop al Ninivei, se retrage la scurtă vreme, renunţând la arhierie şi continuând să vieţuiască ca pustnic în munţii Huzistanului. În cei din urmă ani ai vieţii se mută într'o mănăstire din vecinătate, unde şi trece la Domnul, la adânci bătrâneţi, în jurul anului 700.