Pentru achiziționarea cărților Editurii Predania vă recomandăm să intrați pe siteul www.prietenii-predania.ro.
Noul proiectul Predania pune în discuție însăși temelia șubredă a sistemului economic actual: înmulțirea banilor prin perceperea de dobândă.
Pornit de la demersul documentar personal al unui colaborator al editurii Predania, care a surprins globalizarea nestingherită a acestei modalități nefirești de a face bani din nimic, proiectul Bankilling este un exercițiu de informare și de conștientizare pentru generațiile de astăzi, care asistă pasiv la perpetuarea unei practici socotită, multe veacuri, un păcat grav.
Amploarea rătăcirii contemporane de la firesc ni se pare foarte bine reprezentată de atitudinea pe care majoritatea oamenilor (inclusiv creștini practicanți) o are față de împrumutarea de
bani cu dobândă.
Este esențial să începem cu faptul că absolut toate civilizațiile majore tradiționale ale omenirii au considerat că ideea ca "banul să producă ban" ca abominabilă. China și India antică au dat legi împotriva perceperii oricărei dobânzi la împrumutul de bani. Civilizația clasică s-a pronunțat cu dezgust împotriva ideii ca banul să producă ban, considerând-o nenaturală. Astfel, Aristotel spune:
"împrumuturile pe dobândă sunt urâte cu cea mai mare dreptate, fiindcă acestea îşi scot câştigul tot din bani şi nu le lasă destinaţia pentru care au fost creaţi. Căci pentru înlesnirea schimbului s-a introdus moneda; dobânda însă îl înmulţeşte în sine. De aceea, numele grecesc al dobânzii` înseamnă şi "copil", căci copiii se aseamănă de obicei cu părinţii lor şi, tot aşa, dobânda este banii din bani. Iar acest fel de agonisire a averii este cel mai nefiresc dintre toate." Seneca, Cicero, Cato se pronunță și ei ferm împotriva împrumutului cu dobândă.
Vechiul Testament conține în repetate rânduri interdicții ale perceperii de dobânzi Biserica, în Sinodul de la Niceea, a interzis clericilor practicarea cămătăriei, prin care înțelegea împrumutul de bani cu dobândă, oricare ar fi aceasta.
Mai târziu, romano-catolicii au elaborat, mai ales prin Toma D`Aquino, o argumentație complexă pentru respingerea perceperii de dobânzi. Doctrina catolică avansează mai multe argumente pentru care dobânda este nefirească și nedreaptă, care pot fi prezentate succint astfel:
- în condițiile în care banii sunt un bun care se consumă prin folosire (ca pâinea sau vinul, de exemplu, spre deosebire de bunurile de folosință îndelungată - case, terenuri, utilaje, echipamente etc, a căror substanță nu se consumă prin folosire), acestea nu se pot închiria, ci doar vinde. Poți închiria o casă și cere un preț pentru folosirea ei, întrucât folosirea nu implică consumarea substanței ei, distrugerea ei. Nu poți însă închiria un litru de vin, pentru că folosirea lui de către "chiriaș" implică consumarea substanței lui. Pe cale de consecință, nu e drept ca, vânzând vinul, pe lângă pretul lui, să ceri și un preț al folosirii lui. Aceasta ar însemna să vinzi același lucru de 2 ori. La fel și cu banii.
Timpul scurs nu este o justificare pentru dobândă, pentru că doar trecerea timpului nu creează un plus de bunuri și servicii, care să justifice crearea unei cantități suplimentare de bani pentru ca acestea să fie tranzacționate fără să existe modificare în preț (banii neavând o valoare de utilizare intrinsecă, ci doar cea dată de folosirea lor ca mijloc de schimb). Plusul de bunuri și servicii este creat doar de munca oamenilor. Deci a accepta ca trecerea timpului, decuplată de efort, să justifice în sine înmulțirea banilor ar însemna atât o nedreptate, acceptând o recompensă pentru parazitism, cât și o decuplare periculoasă a economiei reale de masa monetară, rezultând în inflație cronică
Posesorul de capital financiar (bani) poate fi recompensat în mod legitim pentru aportul în bani la o afacere comercială doar ca participare la profit, dar și la pierdere. Deci, dacă economia reală crește, deci există profit, cel care a adus bani în afacere are dreptul la o cotă-parte din profit, pe lângă restituirea sumei avansate. Dacă, dimpotrivă, economia reală e în ceea ce am numi azi recesiune, afacerea demarată s-a încheiat cu pierdere, asociatul său nu are nici măcar obligația rambursării întregii sume, el fiind îndreptățit să rețină cota-parte din pierdere din capitalul inițial.
Este tot ce poate fi mai firesc și corect: gândiți-vă că astăzi e normal să considerăm că posesorul unei sume de bani are dreptul la un profit pregarantat când împrumută acei bani unui producător, nedepunând practic nici un efort; în schimb, producătorul, care depune o cantitate uriașă de efort, nu are nici un rezultat pregarantat, el putând avea profit sau pierdere! Iar dacă posesorul banilor ar renunța la comportamentul parazitic, făcând efortul minimal de a cumpăra de acei bani un mijloc de producție pe care l-ar aduce ca aport la afacerea producătorului, asociindu-se cu acesta, și-ar pierde dreptul la un profit pregarantat, având doar un drept de participare la profit sau pierdere, în condițiile în care depune totuși un efort.
Nefirescul sistemului e evident:
• în primul caz, un comportament parazitic este recompensat cu un profit pregarantat, în timp ce cel creativ, care încearcă să producă ceva folositor semenilor, creând plusvaloare
pentru el și pentru cei din jur, își asumă întreg riscul, putând pierde inclusiv bunurile
personale, pe care le-a pus ca garanție la împrumut
• în al doilea caz, dacă cel cu banii decide să renunțe la comportamentul parazitic, este pedepsit cu căderea în aceeași categorie cu cea a producătorului, cea care își asumă riscul total.
Aceasta înseamnă că, dacă profitul pregarantat al banilor împrumutati este permis, toți posesorii de bani sunt încurajați să aleagă comportamentul parazitic în detrimentul celui creator.
Mergând mai departe cu trecerea în revistă a poziției marilor civilizații pe tema legitimității dobânzii, vedem că Islamul s-a pronunțat de asemeni împotrivă. Doctrina islamică despre dobândă este asemănătoare celei romano-catolice și stă la baza funcționării băncilor islamice contemporane, care nu împrumută bani cu dobândă, ci se angajează ca asociați în afaceri, participând în cote predefinite la împărțirea profitului sau suportarea pierderii.
Începând cu Renașterea, în lumea creștină au fost treptat abandonate toate principiile care se opuneau împrumutului cu dobândă, ajungându-se în situația de azi, în care marea majoritate a oamenilor nici măcar nu bănuiesc nefirescul acestuia, și în care însăși definiția cămătăriei a fost schimbată, de la cea inițială care însemna perceperea de dobândă, în orice procent, pentru un împrumut, la una care se referă la "dobânzi ilegale" (ceea ce, în mod evident și ridicol, este o referință logică circulară) sau la "dobânzi exagerate" (ceea ce e extrem de vag și interpretabil).
Este extrem de grăitor faptul că toate marile civilizații istorice au fost unanime în respingerea principiului dobânzii, considerând-o nefirească, spre deosebire de civilizația globală contemporană care o consideră atât de firească încât a pus-o la baza funcționării ei.
Azi, principiul că prin simpla trecere a timpului banul produce ban, indiferent de rezultatele economiei reale, este unanim acceptat. Chiar dacă activitatea economică se contractă, se produc și se schimbă mai puține bunuri și servicii, masa monetară (cantitatea de bani în circulație) nu are alternativă decât să crească. Când te gândești că banii aceia există tocmai și exclusiv pentru ca acele bunuri și servicii să fie trecute dintr-o mână într-alta, toată chestiunea devine ridicol de nefirească.
Banii, care au rost doar de mijloc de schimb, și în mod normal ar trebui să aibă o existență auxiliară, dependentă de existența bunurilor al căror schimb îl deservesc și facilitează, ajung, în acest fel, să aibă o existență de sine stătătoare și o evoluție independentă de cea a cantității de bunuri și servicii reale din economie.
În acest fel, cantitatea de bani crescând continuu, în timp de economia reală are suișuri și coborâșuri, expansiune și contracție, rezultatul este că inevitabil și permanent cantitatea de bani crește mai repede decât oferta de bunuri și servicii, ceea ce se numește inflație. Deci inflația cronică este un efect garantat al dobânzii.
Dar sistemul monetar actual este încă și mai nefiresc. În trecut banul era o materie primă finită (aurul, argintul, sarea etc erau în cantități limitate, neputând fi fabricate de oameni), deci atât cantitatea de bani, cât și profitul (nefiresc, nedrept și ilicit, așa cum am văzut) din dobândă era limitat de însuși acest caracter finit al monedei. Deci, capacitatea dobânzii de a genera în societate efectele negative menționate era sever limitată, deoarece cămătarul nu putea împrumuta cu dobândă decât o cantitate finită de bani.
Astăzi, însă, cantitatea de bani emisă este reglată pe baza "etalonului puterii de cumpărare" - o definiție vagă, din care oricine înțelege ce vrea. Banii sunt emiși în mod aproape nelimitat de către bănci, în cadrul procesului de creditare. În sistemul financiar contemporan, bancherii au primit de la stat monopolul creării de bani din nimic.
În practică, treaba funcționează așa: de fiecare dată când o persoană (fizică - oricare dintre noi, juridică privată sau juridică publică - inclusiv instituțiile statului) are nevoie de bani, merge la bancă și ia un credit; acordând creditul celui care îl solicită, banca nu îi dă cu împrumut bani existenți, ci creează din
nimic o nouă cantitate de bani, pur și simplu înscriind electronic respectiva sumă în contul debitorului. Banii rezultati ca urmare a procesului de creditare se transforma in depozit al primitorului creditului la aceeași sau o altă bancă (pentru simplificare putem considera întreg sistemul bancar ca fiind o mare bancă cu foarte multe filiale); având acest depozit ca bază banca acordă un nou credit ș.a.m.d
Teoretic, acest mecanism poate rula la nesfârșit, creînd practic un infinit de bani din nimic. În practica contemporană, însă, capacitatea mecanismului de a genera bani la nesfârșit este diminuată de sistemul rezervelor minime obligatorii, pe care băncile comerciale trebuie să le mențină la banca centrală.
Gândiți-vă ce statut au avut banii în întreaga istorie a lumii, si mai ales ce statut au ei în lumea de azi. Toată lumea are nevoie de ei ca să supraviețuiască, toată lumea și-i dorește. Fără bani nu poți face rost de produsele necesare traiului. Banii au apărut ca instrument de contabilizare a datoriilor reciproce, atunci când trocul nu a mai fost posibil, pentru că participanții la el erau prea mulți și se încurcau în socoteli. În societatea de azi, schimburile între oameni sunt atât de complexe și nevoile atât de diversificate, încât întoarcerea la troc nu mai este posibilă. Deci banii sunt indispensabili vieții, așa cum am spus.
Gândiți-vă acum ce putere are un grup de oameni care are monopolul creării banilor, în cantitățile pe care ei le hotărăsc, distribuindu-i cui cred ei de cuviință. Pentru analogie, gândiți-vă la situația în care cineva ar putea controla toate sursele de aer sau de apă de pe Pământ: ce putere ar avea acesta asupra celorlalți!
Dar cu sistemul actual de creare a banilor e și mai rău! Pentru că, în timp ce apa și aerul sunt create de Dumnezeu, în cantități limitate (cum sunt și aurul și argintul și alte metale cu rol monetar istoric), banii sunt creați azi în cantități nelimitate. Gândiți-vă ce putere asupra celorlalți are cineva care doar el poate crea după cum consideră și când consideră, în ce cantitate consideră ceva indispensabil pentru supraviețuirea celorlalți. Penuria sau abundența întregii omeniri, sărăcia sau bogăția, depind de el! Și nu e doar atât: indiferent că creează mulți bani, astfel încât generează bogăție ("boom" economic), sau puțini bani ("recesiune"), o face îndatorând pe ceilalți la plata unei dobânzi care nu poate fi platită până când tot el nu creează banii pentru plata ei (întrucât per ansamblul economiei banii respectivi nu există până atunci). Iar banii respectivi îi creează tot prin creditare cu dobândă etc. - deci un cerc vicios în care societatea pe ansamblu îi e în permanență datoare, orice efort de a plăti dobânzile generând alte datorii prin emitere de bani noi, care generează alte dobânzi și tot așa!
Aici comparația cu perioada medievală este izbitoare. În timp ce atunci acest sistem de creare a banilor din nimic în cantități nelimitate era de neconceput, legile împotriva dobânzii negau posesorului unei cantități limitate de bani posibilitatea unui profit pregarantat, în condițiile în care acesta putea invoca costul de oportunitate. Care era, în esență: dacă îi împrumut lui X 100 monede de aur, mă lipsesc de ele, deci și de profitul pe care l-aș putea obține investind aceste monede altfel - deci despăgubirea pentru că ratează o potențială afacere. La care legiuitorul creștin îi răspundea: Dar de unde știi dinainte că investindu-i altfel vei obține profit sau pierdere? Deci costul tău de oportunitate este dreptul de a participa într-o anumită proporție la profit sau la pierdere, drept pe care legislația medievală, așa cum am văzut, i-l recunoștea.
Acum, însă, cei care dețin monopolul creării banilor nu mai au nici acest pretext pentru a percepe profitul pregarantat care este dobânda. Pentru că ei nu au cost de oportunitate: având capacitatea de a crea din nimic câți bani vor, ei nu sunt puși în situația de a rata nici o afacere. Și, cu toate acestea, legea îi consideră azi îndreptățiți să pretindă dobândă pentru acești bani creați din nimic!
Dar care este influența acestui sistem asupra noastră, a celor care folosim banii creați de acest grup restrâns? Acești bani ni-i însușim în schimbul muncii noastre. Cum cantitatea de bani crește ca urmare a perceperii continue de dobânzi, indiferent de producția de cele necesare traiului din economia reală, rezultă că tendința generală este de creștere a cantității de muncă necesare pentru supraviețuire. Și aceasta independent de faptul că toată comunicarea statală sau corporatistă din jurul nostru ne induce nevoi false, care de fapt ne fac și mai robi, făcându-ne să muncim și mai mult.
Deci, cu sistemul monetar actual, chiar dacă am duce niște vieți foarte simple, despătiite, ca strămoșii noștri, și tot ar fi necesar să muncim din ce în ce mai mult, sub efectul acumulării dobânzilor. Tot la robie am ajunge. Sunt studii care arată că, într-o țară ca Germania, un om obișnuit care nu are nici un credit plătește cam 45% din venitul său pe dobânzi - pe care producătorii produselor pe care le cumpără le integrează în prețul acestora, în prețul serviciilor publice, în taxele pe care statul i le percepe ca să plătească dobânzile. Aceasta pentru că aproape fiecare actor economic cu care el interacționează are dobânzi de plătit, pe care le integrează în prețul cu care își vinde bunurile/serviciile.
Deci, cei privilegiați dintre noi, care nu au nici un credit, ajungem să muncim 45% din timpul nostru nu pentru noi și familiile noastre, ci pentru a plăti niște datorii pe care societatea în ansamblu le are la un grup extrem de restrâns de oameni, datorii care decurg în urma unui proces fraudulos și complet ilegitim de creare de bani. Și, datorită acumulării dobânzilor, acest procent nu face decât să crească inexorabil. Aceasta este moștenirea pe care o lăsăm copiilor noștri.
Și mai este o consecință majoră asupra noastră. Permițând această acumulare progresivă si inexorabilă de resurse în mâinile câtorva familii de cămătari internaționali, prin transfer continuu și samavolnic de bogăție dinspre noi către ei, acceptăm că războiul cultural (prin pornografie, feminism, teoria gender, homosexualitate etc) dus de ei asupra noastră în scop de inginerie socială, are șanse din ce în ce mai mari de reușită.
Având capacitatea de a finanța coruperea moravurilor, este doar o chestiune de timp până când, unul după altul, resorturile de rezistență morală a comunității cedează.
Dacă, prin absurd, revenim cu toții astăzi la firesc, ne întoarcem în mod autentic la credința în Hristos, renunțăm la consumul de pornografie, la droguri, la relativismul moral, dar lăsăm acest mecanism de corupere intact, vom reveni cu siguranță, mai devreme sau mai târziu, în punctul în care suntem acum.
Este un sistem atât de evident înșelător încât probabil unui medieval care a călătorit în timp până azi i-ar fi imposibil să înțeleagă cum oamenii îl pot accepta. Ar fi șocat să afle că nu doar îl acceptă, dar îl și consideră firesc! Ce e drept, îl consideră astfel pentru că (iarăși un fapt șocant) majoritatea oamenilor de azi nu știu ce sunt banii de fapt. Majoritatea crede că acele hârtii sau cifre din extrasul de cont au o valoare intrinsecă, precum orice alt bun. Foarte puțini sunt conștienți de modul în care banii ajung să existe, pentru că acest lucru este ocultat. Este unul dintre cele mai bine păzite secrete ale elitei care conduce omenirea.
Credem, în același timp, că independent de propaganda și dezinformarea prin care elita își păzește acest secret, modul înșelător și profund incorect în care banii sunt creați astăzi este atât de evident, încât faptul că oamenii îl acceptă se explică printr-un fel de întunecare a minții care are de-a face cu împătimirea noastră fără precedent în istorie.
Dacă aceste informații au relevanță pentru deciziile tale viitoare, te rugăm să ne scrii opinia ta la editura@predania.ro
Întrucât dobânda reprezintă anomalia vremii noastre, încercăm, într-o primă fază, să deschidem o bibliotecă digitală de articole, studii, recenzii şi cărți pe acestă temă.
De asemenea așteptăm sugestiile voastrede cărți, studii, filme şi vă așteptăm alături de noi în echipa traducătorilor!