PREDANIA, REVISTĂ DE CRITICĂ TEOLOGICĂ

anul I / nr.1 / 15 Fevruarie 1937

Cuvânt de lămurire

Săgeata duhului pentru a căruia îndepărtare se roagă Sfântul Efrem Sirul răneşte, par`că tot mai adânc, pe întâi-stătătorii bisericii rumâneşti. Duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie, - lipsa duhului înţelegerii, a duhului dragostei - lipsa de credinţă - i-a întunecat, cu totul, pe ciobanii turmei. Puşi să veghieze la păstrarea Învăţăturii, ei caută, cu întorsuri de gând şi de cuvânt, să strămute Scripturile, să mute fiinţa adevărului. Paznici ai dogmei şi ai rânduelii, ei schimbă minciuna în adevăr; încearcă predaniile cu boldul înnoirilor fără de cale. În numele Bisericii vlădicii renunţă la mândria Ei de singură păstrătoare a adevărului; de singură corabie a mântuirii. În numele Bisericii, dar peste dogmele şi rânduelile Ei, teologia oficială încearcă să înjghebeze o pseudo-ecumenicitate creştină "pe tărâmul practic." Stăm la rugăciune şi la agape cu ereticii, cu tăgăduitorii celor Şapte Taine. "Prinţii" Bisericii lui Hristos stau de faţă la sărbătorirea rabinilor, aducând acolo elogii care înseamnă palme peste obrazul Bisericii. Ne simţind nimic din chemarea de "chipuri ale Tatălui," vlădicii - când nu dorm - devin, subit, agricultori. În Biserica lipsită de lucrarea duhovnicească a episcopatului se nasc grupuri cu tendinţi de evadare din comunitatea de dragoste; sub ochii, şi uneori, cu încurajarea făţişe a părinţilor episcopi. Stihiile vechilor rândueli sânt lovite. Dreptarele, nesocotite şi înlocuite. Teologii şi vlădicii "revizuesc" hotărârile Soboarelor. Autorităţii Soborului Ecumenic i se substitue astăzi autoritatea lui Harnack. Şi aşa, vorbim graiuri streine: nu ne mai putem înţelege.

Sânt în biserica noastră câţiva proşti cu nume mare: profesori de teologie, înalte feţe bisericeşti şi mireneşti. Aceştia, prin greutatea numelui, lucrează la strâmbarea înţelegerii obşteşti asupra dogmei şi a rânduelii drepteicredinţe.

Predania s`a născut din râvna pentru păstrarea dogmei şi a rânduelii dată nouă de Părinţi. Împotriva oricui. Încredinţaţi că bucuria de a strica lucrul vătămător e bucurie creatoare, păşim în cale cu hotărâre şi cu bucurie. În munca pe care o începem nu vom veni cu "adevărurile" noastre. În munca aceasta noi vom fi doar mărturisitori: vom mărturisi adevărul Bisericii. Care se află, întreg, în păstrarea Ei.

În aceste vremi în care povăţuitorii adevăratei lucrări şi înţelegeri duhovniceşti au secat, cu totul, se cuvine să ne ţinem de statornicirile Părinţilor. Pravilele, Predaniile, Învăţăturile lor să ne fie dreptare. Nu aşezările neputincioşilor. Nu înnoirile viclenilor. Că aşa ne îndeamnă - tâlcuind pe Sfântul Pavel - marele Vasilie: "tot ce este de demult, dela sfinţii Părinţi predanisit, cinstei este vrednic. Iar adăosăturile cele nouă sânt foarte fără de cale şi neputincioase."

Râvna înnoitorilor de acum e mai primejdioasă, mai vrednică de osândă decât râvna înnoitorilor din vremea "descălugăririi bisericii," din vremile lui Cuza şi Kogălniceanu. Astăzi dogmele se "interpretează;" liturghiile se "revizuesc;" canoanele Soboarelor se cer "revăzute, adăogite, anulate şi formulate," ca unele ce "datează din epoca când nu se ştia că pământul este rotund."

Mărturisindu-ne credinţa că Duhul Sfânt a grăit prin Soboarele a toată lumea; mărturisind că oamenii - fie ei episcopi şi patriarhi - sânt supuşi greşelii; mărturisind că adunări de episcopi - de foarte mulţi episcopi - pot greşi; mărturisind că numai Biserica este infailibilă; mărturisindu-ne convingerea că teoria teologilor Ruşi moderni asupra autorităţii şi asupra criteriului de adevăr în Biserică este o eroare primejdioasă; mărturisindu-ne nădejdea, că cel puţin, pe temeiul hotărârilor Bisericii din vremea celor şapte soboare ecumenice se poate sta de vorbă cu oameni de bună credinţă şi cu pregătire teologică, păşim la munca de descurcare. Pe temeiu de document vom înfăţişa aici erezia, viclenia şi prostia, în lumina tare a predaniei celor 8 veacuri de aşezare făcută sub purtarea de grijă a Duhului Sfânt. De obiectivare a "autorităţii Duhului." Care nu greşeşte. Care vede peste veacuri. Cu învăţătura celor opt veacuri - aflată în hotărâri de credinţă, în canoane, în Liturghii, în predanii scrise ale Părinţilor, - în mărturisirea Bisericii - vom confrunta noi învăţătura "lupilor îmbrăcaţi în piei de oi;" a proştilor cu nume mare din zilele de azi, - tărie având pentru aceasta cuvintele Sfântului Pavel: chiar dacă noi înşine, sau înger din cer ar binevesti vouă altă învăţătură decât cea pe care v`am binevestit-o, anatema să fie! (Galateni 1, 8)