Predania - Bucuresti

În cazul lui Gheorghe Racoveanu, de o importanţă deosebită sânt articolele sale, care în teologia anilor ‘30 valorizează Tradiţia şi aduc o viziune corectă asupra raporturilor instituţionale Biserică – Stat. Numai la „Cuvântul,” începând cu anul 1927 şi în mod constant din 1930, când redactează şi rubrica „Dumineca,” are peste 500 articole de fond.

1936 - Redă teologiei contemporane cartea „Viaţa şi nevoinţele fericitului Paisie, Stareţul sfintelor monastiri Neamţul şi Secul” (Tipografia «Episcopul Vartolomeu», Râmnicu Vâlcea, 1936)

1937 - Apare Revista de critică teologică „Predania,” director G. Racoveanu
1940 - „Gravura în lemn la mănăstirea Neamţul,” Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă
1949 Freising - Prefaţează lucrarea „Noua gravură românească în lemn”
1962 - „Omenia şi frumuseţea cea dintâi” (cu un cuvânt înainte de Mircea Eliade),

Editura Cuvântul – Freising
1961-1967 Editează „Cuvântul în exil”
1950-1953 Co-editor la revista „Îndreptar”
1958 - „Ökumenizitat Aus der Sicht der rumanischen orthodoxie,”

în Ostkirchliche Studien, Augustinus – Verlag, Wurzbung (posibil mai multe studii).
1965 Freising - „Despre fiinţa şi existenţa Mişcării Legionare a lui Corneliu Codreanu”
1973 - „Mişcarea Legionară şi Biserica,” Editura Armatolii, Cetatea Eternă.
După cum o atestă diverse documente, există motive să considerăm că o parte a operei lui Racoveanu este încă necunoscută şi ca nume bibliografic cel puţin. Studiul despre Nae Ionescu, pe care un prieten, colaborator la „Cuvântul în exil,” i-l cerea insistent în anii ‘60, se pare că nu a mai apucat să vadă lumina tiparului. ,,Când scriu rândurile de faţă, [nota M. Eliade], la 18 Septembrie 1967, nu ştiu în ce stadiu se află „Fapte şi Idei.” Nici nu îndrăznesc să-mi închipui că n’a fost încheiată cartea pe care singur George Racoveanu ar fi putut-o scrie. Căci dintre toţi, elevii, discipolii şi tinerii prieteni ai Profesorului, Racoveanu i-a fost cel mai aproape în ultimii ani şi lui i s’a destăinuit mai mult.” /Mircea Eliade/

După 1990, din opera lui Racoveanu s’a publicat:
„Omenia şi frumuseţea cea dintâi” (broşură)
„Omorârea lui Robete”(povestiri), (editura Jurnalul Literar, 2001).
„Predania şi un Îndreptar ortodox, cu, de şi despre Nae Ionescu” (editura Deisis, Sibiu, 2001). Prima parte a volumului redă integral „Predania” din 1937 (director G. Racoveanu). De asemeni s’au mai publicat câteva articole de-ale lui Racoveanu (ex. ,,Ecumenicitate,” ,,Stâlpi de foc”) în numerele Ianuarie-Februarie şi Martie-Aprilie-Mai 2001 a „Jurnalului Literar.” Este foarte probabil să mai existe şi alte apariţii, neconsemnate aici.
Astazi, pr. prof. dr. Ioan Ică jr., aduce o lumină nouă asupra publicisticii Nae Ionescu – Racoveanu: „sutele de articole de la rubrica „Dumineca” din „Cuvântul” şi cele aproximativ 50 de eseuri teologice din „Predania,” îmi ofereau spectacolul unic al unei teologii vii, riguros tradiţionale fără a fi anacronică sau muzeală, aridă sau dulceagă, înecată în păşunism şi pietism ca majoritatea periodicelor teologice şi bisericeşti pe care le cunoşteam, sau despre care aflasem din lungile pomelnice ale cursului de «Istoria Bisericii Române».” /Ioan Ică jr./

În literatură, reprimarea operei unui scriitor se poate face nu numai prin injurie, ci şi prin uitare. Acestea două sânt şi circumstanţele care au determinat ca după ‘89 Racoveanu să fie aproape necunoscut, chiar şi în domeniul teologiei (vezi „Dicţionarul Teologilor Români”). În„Anii treizeci. Extrema dreaptă românească,” despre Gheorghe Racoveanu, Z. Ornea notează: ,,Mai lucra în redacţie [Cuvântul] şi fostul student al profesorului, gardist de pe atunci, G. Racoveanu.”/Zigu Ornea/ Afirmaţie tendenţioasă ca mod de abordare a personalităţii. Racoveanu s’a menţinut faţă de această problemă pe o poziţie de obiectivitate culturală a fenomenului, urmând exemplu lui Nae Ionescu, chiar dacă aprecia sincer mişcarea, pe care o definea drept „cea mai profundă revoluţie spirituală pe care a cunoscut-o poporul român de la încreştinarea lui încoace.”

Zigu Ornea nu face efortul de a poposi asupra personalităţii şi publicisticii racoveniene, bazată pe o teologie solidă şi prea puţin afectată de obsesiile criticilor literari sau politici. De altfel anterior acestui moment, subiectivitatea şi superficialitatea epocii îşi spuseseră deja cuvântul. Ov. S. Crohmălniceanu, în vol.1 din „Literatura Română între cele două războaie,” scria că intelectualii din jurul mefistofelicului Nae Ionescu, ajung ,,a-şi pierde capul,” dezvoltând ,,o ideologie a disperării.” /Ovid Crohmălniceanu/ ,,Puţin productivi, ca şi magistrul lor, ei au cultivat mai ales eseistica. Aceasta alcătuia, aşa cum arată Şerban Cioculescu, «un mozaic dubios» de influenţe livreşti disparate,” din a căror izvoare «impure» nu lipsea nici chiar «ortodoxia lui Berdiaff şi Bulgakoff.»”/ Ovid Crohmălniceanu / Represiunea prin omisiune nu este doar rod al întâmplării, ci şi al tacticii. E de văzut în acest caz „Cuvânul,” de a cărui existenţă se leagă în mod direct numele lui Gheorghe Racoveanu. Obiectiv, în„Enciclopedia Cugetarea”(1940), „Cuvânul” are următoarea prezentare: ,,Cotidian naţionalist. Bucureşti: 4 nov. 1924. Dir: Nae Ionescu (şi Titus Devechi). Fondator : Const. Gongopol.” În „Literartura Română, Ghid Bibliografic” (1979), „Cuvântul” nu este menţionat, în timp ce „Gândirea” şi „Sămănătorul” sânt prezente. În volumul „Presa Literară Românească”(Articole ,,program de ziare şi reviste,” 1789-1948) (ed. 1968), „Cuvântul” apare doar la ,,Indice alfabetic de ziare şi reviste neincluse în ediţia de faţă.” Corectarea acestei situaţii este făcută totuşi, cu o prezentare generală, la ediţia din 1996. Însă în timp ce sânt înşirate rubrici mai mici sau mai mari, precum şi redactori, nici numele lui Racoveanu şi nici rubrica săptămânală permanentă  ,,Dumineca” (esenţială pentru orientarea cotidianului, după cum ne dau de înţeles M. Eliade şi M. Vulcănescu), nu sânt menţionate. În „Dicţionarul Enciclopedic,” diferite ediţii, „Cuvântul” nu apare nominalizat, până la actuala reeditare din ’93. De aceea, orice studiu care astăzi îşi propune să prezinte obiectiv, persoana şi opera lui Racoveanu, ar trebui să fie binevenit. În acest sens, editarea după 1990 a cărţii „Împotriva deznădejdii. Publicistica exilului,” a lui Mircea Eliade, volum îngrijit de M. Handoca, ce conţine mai multe referinţe la adresa lui Racoveanu (persoana şi opera, ex. art. ,,La moartea lui George Racoveanu”) este o contribuţie  semnificativă. O punere în discuţie a cazului Racoveanu i se datorează şi d-lui Nicolae Florescu. (Jurnalul Literar) De asemenea, o prezentare este şi cea făcută în „Filocalia” (supliment A.S.C.O.R. al revistei „Renaşterea,” Iunie 2001), dar pentru teologia românească, până în prezent, cea mai importantă recuperare este cea  pe care o realizează pr. prof. dr. Ioan Ică jr., prin publicarea integrală, în volum, a „Predaniei”(director G. Racoveanu), alături de un amplu grupaj din articolele teologice ale lui Nae Ionescu. În prefaţă se menţionează: „Predania, apărută la Craiova în 1937 sub conducerea lui G. Racoveanu, poate cel mai fidel discipol al filosofului [Nae Ionescu.]” De altfel Profesorul „a murit însă ca filosof ortodox şi teolog «nespecialist», nu fără a rodi în alţii, într-o întreagă generaţie, şi, mai ales, nu înainte de a ne fi lăsat în „Predania” un ultim testament, teologic, profund ortodox, şi o filosofie dialectică şi antinomică, realistă şi concretă, profund ortodoxă şi ea.” /Ioan Ică jr./ Părintele Constantin Galeriu, la întrebările studenţilor, inspirat, a răspuns că „Nae Ionescu este filosoful nostru autentic […] Da, el a fost cuminte şi a înţeles, a văzut, urcuşul nostru de jos în sus şi a sesizat credinţa care nu-l situează pe om pe culmile urcuşului nostru, adică pe culmile lumii create, ci ea îl situează în inima necreatului, increatului, în dumnezeire. De aceea el a mers în această lumină. Puţină lume ştie că el avea toată colecţia Migne în biblioteca lui, ceea ce înseamnă colecţia Sfintilor Părinţi şi răsăriteni şi apuseni. Da. Le cunoştea bine, căci el a fost creştin ortodox; el a crezut.” Iar „meritul lui Racoveanu acesta a fost ca teolog. În cinstirea tradiţiei, a Sfintei Tradiţii şi a Tradiţiei Ortodoxe Răsăritene, care are în centrul ei harul dumnezeiesc necreat, lumina divină.”(conferinţă, 6 Iunie 2001, Cluj-Napoca)

site realizat de atelierul de grafică