Predania - Bucuresti


Expoziția de cruci „De la meșteșug la mărturisire” la Librăria Predania

Inapoi
14 Septembrie 2013

Librăria Predania găzduiște în perioada 14 - 22 septembrie 2013 expoziția de cruci „De la meșteșug la mărturisire". Expoziția va fi vernisată pe data de 14 septembrie ora 19.00 în prezența sculptorului Teodor Bindea.

Meșteșugul a fost cel care i-a ales pe ei în momentul în care au optat, cu câțiva ani în urmă, pentru un mod de viață tradițional, reașezat pe singura temelie adevărată: raportarea permanentă la Dumnezeu. Din întâlnirea cu arta populară românească s-a născut ulterior pasiunea pentru lemn și pentru motivul crucii, omniprezent în reprezentările ei.

Prin crestătură, gravură și sculptură Ioana și Teodor Bindea crează cruci tradiţionale româneşti, precum și modele de cruci romane (bizantine), etiopiene, nigeriene, persane sau celtice. Lemnul din care sunt crestate crucile provine din esenţe autohtone - tei, paltin, nuc, păr sălbatic, dar şi exotice - chiparos, komora, eucalipt, merbau sau wenge, iar finisarea se face fie cu seu şi praf de cărbune, sau cu diverse amestecuri de uleiuri.

Crucile create de Ioana și Teodor Bindea și-au găsit deja locul în colecţii particulare româneşti la Alba Iulia şi Bucureşti, la Bisericile Etiopiană şi Siro-Antiohiană din Koln, cât şi în uzul unor parohii şi mănăstiri din România şi din Sf. Munte Athos.

Meşteşugul de crucer reprezinta un mod de transfigurare, atât pentru noi, cât şi pentru lemn, pentru că, aşa cum spunea şi Petre Jucu, „toate sunt într-o vrăjmăşie: materia n-ascultă dalta, dalta n-ascultă mâna, mâna n-ascultă mintea, şi toate trebuie domolite, domesticite." (Teodor Bindea)

„Pentru un om, pentru un creştin, a alege tema crucii este un act de mărturisire. A mărturisi înseamnă însă şi a depune mărturie; şi asta înseamnă mai mult decât un act de credinţă, capătă un sens social. Noi facem aici un gest public, simţim nevoia să afirmăm CRUCEA, într-un moment cum este cel prezent. Înseamnă să reafirmi omniprezenţa crucii, importanţa şi puterea ei în ziua de astăzi, într-o lume rătăcită, secularizată şi îndrăcită de multe ori."(Horia Bernea)

 

site realizat de atelierul de grafică