Predania - Bucuresti


Am vrut libertate și am ajuns robi - Însemnările Monahului Arsenie despre prietenie...

Inapoi
17 Iulie 2019

Frământările și chinurile unei generații, văzute din perspectiva grupului de tineri despre care vom vorbi în paginile următoare, nu înfățișează altceva decât pătimirile vremurilor noastre, ale timpului concret în care s-au petrecut întâmplările. Totuși, la o privire mai atentă, observăm că rădăcinile acestor pătimiri sunt mult mai adânci și mai întinse, cuprinzând întreaga istorie prin care omul a trecut de la facerea lumii și până în prezent. Privind astfel, ajungem să ne punem o întrebare esențială: Oamenii, cu ce și-au umplut sufletul - cu bucurie sau cu chin?

Mai mult, întreaga activitate omenească, de-a lungul vremii, o putem rezuma la o singură întrebare, la un singur scop: Cum să ne izbăvim de suferință și să dobândim împlinirea și bucuria? Firește, împlinirea și bucuria duhului, căci știm cu toții că sănătatea trupului nu este suficientă pentru a trăi pacea și bucuria sufletească.

Dar, pentru împlinirea unui scop, trebuie să ținem seama de niște legi, fără de care nu putem să atingem ce ne-am propus. Și, de obicei, cel care-i rânduiește cuiva o datorie, îi rânduiește în același timp și legea, regulile după care datoria să poată fi îndeplinită. Iar dacă vorbim despre om și, îndeosebi, despre suflet, prin care înțelegem esența omului, atunci înțelegem că scopul nostru final, rostul vieții noastre este trăirea bucuriei vieții. La aceasta nu putem ajunge decât printr-un contact neîntrerupt cu Izvorul Vieții, cu Viața Însăși în esența ei, cu Făcătorul și Dătătorul de viață al întregii zidiri.

Dumnezeu ne-a dat și legea, și rânduielile prin care să dobândim mântuirea, mântuire care începe încă din lumea aceasta și pe care noi o primim ca pe o arvună, ca pe o încredințare pentru viața veșnică, căci acesta este scopul nostru cel mai înalt. Când însă legea lui Dumnezeu este uitată sau lepădată, scopul nu mai poate fi atins, iar omul își petrece întreaga viață în chinuri care, după moartea trupească, se vor prelungi în chinurile veșnice.

Am îndrăznit să aștern rândurile din această carte nu pentru a judeca, nici pentru a umili pe cineva, ci din pricina durerii și a dragostei pe care o simt pentru prietenii mei adormiți. Nădăjduiesc că nu voi fi înțeles greșit de aceia care mai sunt încă printre noi. Și, mai ales, nădăjduiesc că paginile de față vor fi cu adevărat de folos generațiilor ce vin din urmă.

Arsenie Monahul

 

site realizat de atelierul de grafică