Omilii

Sfântul Macarie Eghipteanul

Cele cincizeci de omilii duhovniceşti ale Sfântului Macarie Egipteanul sânt una din cele mai vechi scrieri ascetice dreptslăvitoare, iubită şi răspândită atât în mediile monahale, cât şi în rândul credincioşilor din lume, care doresc împlinească porunca Mântuitorului „Fiţi dar voi desăvârşiţi, precum şi Tatăl vostru cel din ceruri desăvârşit este.” În cuprinsul lor, Omiliile acoperă toate trăirile omeneşti, de la căderea în păcat până la îndumnezeire; ele ne mărturisesc că, prin căderea în păcat, a pătruns în om ceva străin, de care se poate scăpa, cu ajutorul dumnezeiescului har, într`o luptă ce ţine o viaţă întreagă. Dar nu trebuie să deznădăjduim, ne spune Sfântul Macarie cel Mare, ci „să iubim şi să lucrăm pe măsura puterii ce ni s`a dat.” Textul ediţiei de faţă reproduce întâia traducere Românească, de la 1775, a Ieromonahului Macarie, unul din apropiaţii Sfântului Paisie (Velicikovski) de la Neamţ şi ai Sfântului Gheorghie Cernicanul, „cel mai de frunte cărturar pe care l-a dat Cernica” (aşa cum îl numeşte într`un studiu D. Furtună), cu o bogată activitate de traducător - lăsând în urmă numeroase manuscrise şi tipărituri. Metoda de traducere adoptată de el este cea literală, „din cuvânt în cuvânt, fără nici o prisosicioasă adăogire şi limpezire a mea,” dând naştere unei redări foarte exacte a originalului elin. Dintre cele patru culegeri ale textelor macariene, traducerea de faţă redă textul Culegerii a II-a, cea mai răspândită în spaţiul răsăritean de tradiţie ortodoxă.

Sfântul Macarie Egipteanul, cunoscut şi ca „cel Mare,” este unul dintre cei mai însemnaţi şi influenţi Părinţi ai Pustiei din veacul al IV-lea, fiind socotit unul din întemeietorii monahismului dreptslăvitor. L-a cunoscut pe Cuviosul Antonie cel Mare, de la care s`a învăţat rânduielile vieţii călugăreşti. În vârstă de patruzeci de ani, s`a întors în pustia skitică, stăreţind peste obştea sa tot restul vieţii şi săvârşindu-se cu pace la anul 391. Biserica îl prăznuieşte la 19 Ianuarie.